ISPAL si EGGER prezinta noua colectie PerfectSense | ISPAL - Pentru mobila de toate
3DMAG
PRODUSE
PAL MDF PANOU DE SPATE BUCATARIE BLAT DE LUCRU CANT ABS EGGER/REHAU FRONTURI MDF FRONTURI DIN LEMN MASIV PARCHET LAMINAT EGGER FERONERIE MANERE SI BUTONI CHIUVETE MOBILA LA COMANDA


Opinia ta conteaza!

Ce parere aveti despre noua versiune a programului pentru proiectarea online 3DMAG?

  • Simplu de accesat si utilizat. Imi este util.
  • Este anevoios, dar ma descurc.
  • Am nevoie de asistenta.
  • Nu am testat dar am auzit ca exista.
  • Nu am testat si nici nu stiam ca exista.
  • Nu ma intereseaza.

ISPAL si EGGER prezinta noua colectie PerfectSense

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ISPAL, un loc plin de inovaţii, soluţii şi decoruri noi

pentru mobilier și amenajări

 

Priviți și atingeți noua tehnologie PerfectSense!

 

ISPAL anunţă lansarea noii game de produse şi structuri MDF PerfectSense, ce a avut loc în cadrul evenimentului adresat specialiştilor din data de 20 octombrie 2015, la sediul din Str. Calea Chişinăului nr 22, în incinta Expoziţiei de Mobilier şi Decoraţiuni ATRIA CENTER, parte a Parcului Industrial pentru Mobila si Amenajari ISPAL.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Peste 100 de arhitecţi, designeri, proiectanţi şi specialişti din domeniul mobilierului şi al amenajărilor interioare şi exterioare au participat în cadrul evenimentului organizat de ISPAL, în parteneriat cu EGGER România, intitulat “Priviţi şi atingeţi noua tehnologie PerfectSense”.

 

Evenimentul s-a focusat pe instruirea participanţilor și prezentarea noilor game de produse cu reflecţii tip oglindă şi structuri mate care nu lasă urme de amprente, a tehnologiilor de fabricaţie şi a noilor decoruri de PAL și MDF din colecția Zoom News. Specialiştii EGGER şi ISPAL au prezentat diverse recomandări în utilizare, modalităţi de combinare a culorilor şi a structurilor în design şi amenajări şi au oferit mostrare şi alte materiale de informare pentru a facilita specialiştilor procesul de consiliere şi de realizare a unui proiect rezidenţial, office, industrial sau comercial.

 

De asemenea, au fost prezentare şi colecţiile de blaturi de bucătărie şi laminatele cu miezul colorat marca EGGER, proiectele de dezvoltare ale ISPAL pentru perioada 2016/2018.

La final, evenimentul s-a încheiat cu o tombolă cu premii pentru participanţi şi oferirea unor vouchere de cumpărături de 20% reducere pentru comenzile de MDF din noua colecţie. Promoţia este valabilă până la 31 decembrie 2015 doar în showroom-urile ISPAL din Iaşi, Str. Calea Chişinăului nr 22 şi Suceava, Str. Calea Unirii 30-31.

 

Prezentarea PerfectSense face parte din seria evenimentelor marca Forumul DAPIS, program dedicat designerilor, arhitecților și proiectanților ieșeni. Mai multe detalii despre evenimentele noastre pot fi găsite pe www.ispal.ro/evenimente.

 

Noua Tehnologie PerfectSense

 

În anul 2014, EGGER a lansat o noua colecție denumită Zoom News, cu 20 de decoruri noi și șase structuri exclusive de PAL, iar în anul 2015 a completat colecţia cu încă 13 decoruri de MDF, împărţite în 2 structuri de bază: Gloss şi Matt. Accentul cade pe suprafețele inovatoare, ultra-rafinate, precum și pe calitatea materialelor, combinând cu dexteritate perfecţiunea vizuală şi caracteristicile tactile.

 

  

 

Noua Gamă PerfectSense cuprinde plăci decorative premium, la calitatea remarcabilă EGGER: MDF în finisaj high-gloss (finisaj tip oglindă) sau mat (fără urme de amprente).

PerfectSense duce calitatea deja recunoscută a plăcilor melaminate la un nou nivel. Un strat UV revoluționar întărește considerabil suprafețele plăcilor. O nouă caracteristică este combinația între un autentic finisaj tip oglindă sau funcția fără amprente pe suprafețele mate cu un nivel atât de ridicat de rezistență. Noua categorie de produse ”PerfectSense” cuprinde suprafețe high-gloss și mate, impecabile din punct de vedere vizual și tactil.

 

PerfectSense Matt redă un aspect cald și catifelat deopotrivă, atât din punct de vedere vizual, cât și tactil. Noua tehnologie aplicată pe suprafeţele PerfectSense Matt are caracteristicile necesare pentru eliminarea amprentelor. O reală inovaţie în această gamă de produse.

 

Noua suprafață PerfectSense Gloss iese în evidență între celelalte suprafețe high-gloss datorită finisajului tip oglindă. Aceasta este potrivită inclusiv pentru zonele cu trafic intens, fiind deosebit de rezistentă la zgârieturi şi robustă. PerfectSense Gloss combină calitatea înaltă cu o suprafață lucioasă deosebit de durabilă.

 

Colecţia Zoom News şi noua gama de produse PerfectSense sunt disponibile spre vizualizare şi achiziţionare în showroom-urile ISPAL din Iaşi şi Suceava, sau pot fi vizionate pe www.ispal.ro.

  

Noul ISPAL, integratorul de soluţii

 

Din anul 2013, odată cu inaugurarea Parcului Industrial ISPAL din Str. Calea Chişinăului nr 22, compania s-a dezvoltat constant, a creat o comunitate de parteneri şi specialişti din domenii conexe, a dezvoltat diverse branduri, linii de business noi, a oferit noi locuri de muncă şi a investit permanent în retehnologizarea companiei.

 

“ISPAL este o companie puternică ce priveşte cu încredere spre viitor. Consider că după 12 ani de activitate, în continuă dezvoltare, am ajuns la un nivel în care dorim să comunicăm pieţei că brandul ISPAL işi propune să se diferenţieze foarte uşor pe piaţa mobilierului şi a amenajărilor. Ne dorim să devenim un etalon nu doar în Iaşi, ci şi la nivel naţional şi internaţional. De aceea, suntem astăzi furnizori de solutii si servicii complete pentru mobilier și amenajări. Astfel, considerăm absolut necesar a fi mereu în pas cu noutăţile şi a prezenta partenerilor noştri toate inovaţiile şi cele mai noi game de materiale de pe piaţă.” a declarat Ovidiu PLEŞCAN, preşedintele grupului de firme ISPAL.

 

Obiectivul pe termen lung, 2016/2018, este cel de a construi şi dezvolta case la cheie, mobilate şi amenajate complet după preferinţele clienţilor, ce pot fi livrate oriunde în lume. Proiectul pentru construcţia şi dezvoltarea de case la cheie este realizat prin fonduri cu finanţare europeană şi are în vedere achiziţia de utilje şi echipamente specializate pentru prelucrarea grinzilor. Valoarea totală este de 3.878.662,96 lei, din care asistenţa financiară nerambursabila (din Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul naţional, în cadrul POS CCE) este de 1.840.767,00 lei. Proiectul va fi realizat în cooperare cu Schweighofer şi EGGER.

Noul sloganul: “Pentru casă… de toate!”, a fost lansat oficial în luna septembrie 2015, în cadrul campaniei de comunicare şi rebranding “Da, se poate!”. Din perspectiva comercială, odată cu lansarea noii campanii, ISPAL a venit cu oferte de preț speciale la gama de semifabricate și accesorii pentru mobilier, cu noutăţi în domeniul mobilierului şi al amenajărilor, recomandări săptămânale la cele mai bune preţuri pentru sisteme de mobilier şi livinguri, bucătării, accesorii, decoraţiuni şi reduceri speciale valabile doar cu cardul de reduceri ATRIA YELLO.

 

ISPAL este liderul ieşean pe piaţa mobilierului şi a amenajărilor, cu două sedii în Iaşi şi Suceava, peste 120 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri de peste 6 milioane € înregistrată în anul 2014.

Din anul 2013 a inaugurat Parcul Industrial pentru Mobilier și Amenajări ISPAL cu o gamă largă de produse şi servicii oferite de ISPAL, prin showroom-ul său din Calea Chisinaului nr.22, Iaşi, dar şi de celelalte firme parte a proiectului: MOBILA GRANDE din a Expoziției de Mobilier și Amenajări ATRIA CENTER, Biroul de Arhitectură şi Design ENTUZI, Birourile de proiectare specializată, Platforma de comandă mobilier Fabrica de Mobilă On-line 3DMAG, Zona mobilierului pentru copii MAISON DODO, Fabrica dotată cu utilaje şi echipamente ultramoderne pentru aplicare cant ABS, debitare, găurire, frezare şi gravare, depozite, magazinele specializate de cant şi feronerie şi alte spaţii dedicate partenerilor şi dezvoltatorilor din domenii similare sau conexe.

 

 

Stiri ce au fost publicate in urma evenimentului:

http://ziaruldeiasi.ro/stiri/ispal-se-pregateste-sa-intre-pe-piata-caselor-la-cheie--109412.html

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/economie/tehnologie-inovativa-la-ispal-foto--217239699.html

http://www.jurnalvirtual.ro/2015/10/20/ispal-%C2%ABvrem-sa-devenim-un-etalon-nu-doar-in-iasi-ci-si-la-nivel-national-si-international%C2%BB-compania-ieseana-se-apuca-de-constructia-caselor-la-cheie-si-vrea-sa-atace-piata-din-marea-brita/

http://www.radiohit.ro/index.php/2015/10/21/ispal-prezinta-noua-colectie-perfectsense/

Parteneri Premium
EGGER Romania
Parteneri
Hafele Romania Nett Front Schweighofer IMOS AG Fabricat in RO
Distribuitori
FOREST Hungary Ltd PYRAMIS Fat